Mic istoric al scrimei

 Înca de la începutul lumii, omul a fost pus în situatia de a compensa inferioritatea sa fizica, inventând armele pentru a se apara împotriva animalelor sau pentru a le ataca. Pe rând, aceste arme au fost din lemn, din piatra si apoi din metal.
Data aparitiei armelor albe si a artei mânuirii lor este greu de precizat, unii cercetatori sustinând ca armele albe erau cunoscute de chinezi cu mai bine de 27 de secole î.e.n., mentionându-se ca regele asirian Ninus ar fi cel care a pus bazele scrimei. Deci, în lunga sa evolutie, scrima a servit mai multor scopuri: ca mijloc de lupta în razboaie, ca lupte între gladiatori, duel între cavaleri, duel judiciar, exercitiu fizic si divertisment al nobilimii si în epoca noastra ca disciplina sportiva. Multe secole de-a rândul duelul a fost raspândit în majoritatea tarilor, în Franta, Italia, duelurile devenind instrumente ale “dreptatii” asa numitele “dueluri judiciare” fiind sustinute de catre biserica, atotputernica în aceea perioada.
În Evul Mediu, romanii datoreaza cuceririle lor, mânuirii armelor, practicarii scrimei. ”Doctors armarum” învatau soldatii sa mânuiasca armele. Acesti maestrii se bucurau de multa consideratie si erau adeseori obiectul unei mari distinctii. Armele romanilor, erau: pentru defensiva –scutul ; pentru ofensiva –lancea, pilum (sulita) si spada. Scolile speciale de scrima, din acea vreme, permit organizarea jocurilor de circ si a luptelor de gladiatori (duelul între retieri si mirmiloni). Acestia au cunoscut o mare faima în timpul imperiului. Francii aveau, mai ales, ca arme ofensive: o spada scurta si taioasa, sulita, francisca (o barda cu doua taisuri), maciuca si scarmasaxa (un fel de cutit mai mare).
Ca arma defensiva, ei foloseau scutul, fara a se servi de casca si nici de platosa. De remarcat este ca, odata cu trecerea vremii, în afara de nobilime si burghezie, tot mai multi oameni din popor au început sa practice mânuirea armelor albe, iar odata cu perfectionarea acestora, a tehnicii scrimei si a metodelor de învatare ale ei, apar si maestri profesori de scrima, care-si fac cunoscute metodele lor de pregatire, înfiintând scoli si editând carti de specialitate. Pentru prima data, sub Filip cel Frumos, sunt amintiti maestrii de arme din Paris (”numele, domiciliul si taxa platita pentru fiecare 7 scrimeri – 1292”). ”Arhivele maestrilor de scrima din Paris ”de Henri Darassy Se pare ca prima carte de scrima ar fi a lui Fiora dei Liberi, ”Flos duellatorum” scrisa in 1410 la Florenta, cuprinzând si 500 de ilustratii.
Înfiintarea primei academii a armelor a avut loc în anul 1547 când ”maestrii mânuitori si scrimeri” ai orasului Paris primesc în scris din partea lui Carol al IX-lea, autorizatia de a se grupa în asociatii: ”Academia maestrilor în fapte de arme” si ”Academia regelui”. În 1458, apare lucrarea lui Diego de Valera, iar în 1474, apare cartea despre tehnica si tactica scrimei spaniole editata de Giacomo Pous si Petro de Torres. În secolul al XVIII–lea accentul se pune pe armele de împungere si aparare. Apare floreta, arma conventionala care permite dezvoltarea scrimei sportive, duelul de alta data transformându-se în lupta sportiva.
Tot în acest secolul se inventeaza masca, favorizând dezvoltarea scrimei ca ramura sportiva, eliminând astfel pericolul accidentelor si creând astfel posibilitatea îmbogatirii gamei procedeelor de atac si de aparare. Încep de asemenea sa se foloseasca loviturile de oprire ( Coup darret ) parazile si ripostele date in viteza. În secolul al XIX – lea in Germania si Austria se practica o scrima numai prin miscarile de rotatie a pumnului, folosindu-se o arma cu tais de 60 – 70 cm.
Secolul al XIX-lea marcheaza si organizarea primelor concursuri internationale, la început între scrimerii din Franta si Italia, tari în care scrima era mai dezvoltata în acea perioada de timp. Prima olimpiada moderna, 1896, are în program si întreceri de scrima. Astfel, în 1903 se desfasoara la Paris ”prima mare saptamâna a armelor de lupta”. Cu aceasta ocazie, în premiera, intra în competitie echipele nationale de spada. Înmultirea turneelor scotea în relief lipsa totala a unor reguli de organizare si desfasurare a concursurilor, transformând un sezon international de scrima într-un adevarat turn al lui Babel: nimeni nu se întelegea cu nimeni! Iata de ce competitiile organizate în Franta, Belgia ,Anglia, Olanda, Italia au adus la ordinea zilei necesitatea unei formule unanim acceptate.
Motivele de divergenta erau multe. Nu existau reguli precise privind lungimea si tinerea armelor, folosirea sau nu a vârfului de lovire (umezirea acestuia într-o solutie coloranta pentru a marca locul lovit), numarul tuselor, suprafata valabila, dimensiunile terenului, compozitia juriului de arbitrii s.a. Fiecare aspect suscita discutii aprinse între conducatori si tragatori, toate demonstrând necesitatea elaborarii unor regulamente tehnice internationale recunoscute si atestate de forurile competente. În anul 1913, la cererea Frantei principiul înfiintarii unei Federatii Internationale a fost admis la Congresul de la Gand. La 29 noiembrie 1913 a fost consolidata fundatia F.I.E. (Fédération Internationale d’escrime), organ care coordoneaza întreaga activitate a scrimei pe plan mondial.
În România, în anul 1831, pastorul luteran Aurel Serai din Bucuresti, a avut prima initiativa de a înfiinta o scoala particulara , cerând generalului Kiseleff autorizatia necesara înfiintarii unei scoli particulare, care trebuia sa se numeasca ”Institutul de educatie fizica si de studii pentru tinerii din neant”! Aceasta scoala urma sa cuprinda cinci grupe de materii, printre care si scrima. Dar autorizatia nu i-a fost acordata. Dupa anul 1850 apar si primele sali de arme (Iasi, Bucuresti) frecventate de tinerii din clasele înstarite.
Primii maestri de scrima sunt adusi din strainatate, dar cu timpul apar si se afirma maestrii români ca : A. Nicolau, V. Badescu, I. Teodoreanu, S. Anastasiu, e.t.c. Primele emotii în lumea scrimei românesti au avut loc în anul 1910, când pentru prima oara, câtiva scrimeri români concurau al competitii oficiale organizate peste hotare. Au aparu si primele rezultate pe plan international, concursul de la Uriage-des-Banis (Franta) fiind câstigat de Mihai Savu, dupa un ”maraton” de 13 ore de concurs.
Primul concurs international desfasurat în România, organizat de Grigore Filipescu s-a desfasurat la Bucuresti între 7 – 11 decembrie 1911. În 1932 la 9 septembrie ia fiinta Federatia Româna de scrima. Prima notiune de calendar sportiv dateaza din anul 1935, fireste, nu în acceptiunea de astazi. Un mijloc timid de asezare a activitatii competitionale. De întâlnirea România – Cehoslovacia din 1937 este legat un fapt inedit ce a intrat în analele scrimei. Cu prilejul întrecerii, F.R.S. a folosit primul aparat electric de marcare a loviturilor în proba de spada.
Spre sfârsitul anului 1948 scrima la noi in tara începe sa se consolideze din punct de vedere organizatoric. De-a lungul anilor ce au urmat, plansa(terenul), armele, echipamentul, regulamentul au suferit nenumarate modificari, de la aparitia primelor concursuri de scrima unde era nevoie ca vârful armelor sa fie muiate în vopsea pentru a ”semnaliza” loviturile si de 5 arbitri pentru a decide lovitura valabila sau nevalabila într-un asalt, azi, avem un sistem performant de semnalizare al loviturilor si un singur arbitru, sarcina lui în luarea deciziilor de validare fiind preluata de catre aparatul electronic.

 

European Yout-Fencing Championships Klagenfurt 2010

European Yout-Fencing Championships Klagenfurt 2011

 
Design by : By ENGARDE.